Greseli de evitat pentru a prelungi viata masinii tale

E
xistă, în practica șofatului de zi cu zi, un tip de greșeli de evitat pe care le facem și care au influențe negative asupra stării autoturismelor noastre, aducând uzuri premature. Pe unele le facem din obișnuință, deși știm că nu este tocmai ok cum procedăm. De altele poate că nici nu știm. Cert este că toate aceste greșeli se pot corecta ușor, fiindcă nu ne afectează stilul de a conduce, ci trebuie doar să avem un pic de grijă la unele amănunte.
greseli de evitat
  1. După pornirea la rece, acordă-i puțin timp motorului să își asigure ungerea. Cu toții am auzit că vechea practică de a lăsa motorul să se încălzescă, pe loc, dimineața, după pornirea la rece, nu este benefică, face mai mult rău decât bine. Dar nici să pleci de pe loc imediat după ce ai pornit motorul nu este ok, ca să nu mai vorbim de o plecare în tromba… Dupa o pornire la rece lasa-i 20-30 secunde motorului, pentru ca uleiul să ajungă sa ungă toate piesele în mișcare înainte de a pleca de pe loc. Iar după ce pleci, evită accelerările “în forță” 5-10 minute până când temperatura motorului va crește suficient ca acesta să funcționeze în parametrii optimi.
  2. Una dintre frecventele greșeli de evitat este coborârea pantelor lungi cu mașina scoasă din viteză folosind doar frânele; folosește în primul rând frâna de motor. Aici vorbim de două pobleme: în primul rând despre siguranța ta fiindcă frâna când e folosită îndelung se supraîncălzește (poate ajunge până la înroșirea discurilor) iar eficiența acestui sistem scade foarte mult după ce atinge temperaturi ridicate, există posibilitatea să nu mai raspundă foarte prompt sau din contră, să se blocheze, dacă lichidul de frână este vechi și a încorporat apă. În al doilea rând, în felul acesta uzezi nejustificat sistemul de frânare, supraîncălzești fuzetele (butucii) roților, afectând rulmenții și ungerea acestora. Utilizarea frânei de motor prin trecerea într-o treaptă inferioară fără accelerarea motorului elimină toate aceste probleme, iar motorul în frâna de motor are consum 0 la motoarele moderne.
  3. Nu utiliza ambreiajul mai mult decât este absolut necesar. Ambreiajul este o componentă de uzură cu o durată de viață relativ scurtă în comparație cu celelalte componente în mișcare ale mașinii tale. În plus, este destul de scump și este plasat exact între motor și cutia de viteze, ceea ce face ca înlocuirea acestuia să coste destul de mult fiindcă trebuiesc demontate și remontate o mulțime de piese până la el… din această cauză încearcă să reduci la minim utilizarea acestuia: nu sta niciodată la semafor sau în lungile cozi din orașe, când mașina nu se deplasează, în treapta 1 și cu piciorul pe ambreiaj. Pune maneta de viteze în punctul neutru și lasă ambreiajul liber! Și o altă greșeală: nu sprijini în timpul mersului piciorul stâng pe pedala de ambreiaj. Riști să acționezi chiar și foarte puțin ambreiajul și uzurile făcute în ore întregi de funcționare cumulate astfel sunt devastatoare pentru acesta!
  4. Nu trece prin gropi cu piciorul pe frână. Solicitarile suspensiei și a articulațiilor sunt foarte mari astfel și implicit uzura acestora se accentuează rapid reprezentând un alt exemplu dintre acele greșeli de evitat. În primul rând fiindcă atunci când trece peste groapă, roata se va coborî în aceasta iar când ajunge la marginea gropii, întrucat este înfrânată și nu se învârtește, va urca mai greu la nivelul șoselei, producând un șoc mare pe care îl vor resimți toate componentele. În al doilea rând, fiindcă atunci când frânezi mașina își schimbă centrul de greutate și încarcă și mai mult puntea din față ceea ce conduce la o creștere suplimentară a acestui șoc. Nici accelerarea în gropi nu este indicată, roata care “plutește” pe deasupra gropii tinde să își mărească mult viteza datorită diferențialului iar când ajunge la marginea gropii va aduce un șoc suplimentar existând în plus pericolul pierderii aderenței întrucât zonele cu gropi sunt de regulă însoțite de nisip și pietricele desprinse din groapă… Cel mai bine este să frânezi înaintea gropii cât poți de mult, iar în apropierea acesteia să iei piciorul de pe frână și să calci ambreiajul, lăsând mașina să se deplaseze liber.
  5. Cuplează schimbătorul de viteze în marșarier doar când mașina stă pe loc și motorul este la ralanti. Marșarierul este singura treaptă de viteză nesincronizată, de aceea, dacă atunci când dorim să cuplăm în această viteză mașina, nu sta pe loc și motorul nu este la ralanti, se va auzi un “cârâit” puternic, ceea ce înseamnă că cele două pinioane care trebuie să intre în angrenaj freacă foarte tare pe flancul acestora, întrucât între ele există o diferență mare de viteză. Acest “cârâit” este însoțit și de o uzură mare….
  6. Asigură-ți mașina în timp ce aceasta este parcată cu frâna de mână. Poate de aceea este numită și frână de parcare… În special când lași mașina în pantă sau rampă, trage mai întâi frâna de mână și apoi, ca o asigurare suplimentară cuplează și o treaptă inferioară de viteză (treapta 1 sau marșarierul). Daca lași mașina în viteze, piesele transmisiei (dinții pinioanelor, crucile cardanice planetare etc) stau lipite și comprimate una de cealaltă. Această solicitare statică este mare iar lubrifiantul se scurge treptat, rămânând în contact direct metal pe metal fără pelicula de ungere protectoare). În aceste condiții apare un fenomen numit “pitting” care scoate particule fine de pe unul din pinioane și le sudează de celălalt, ducând la apariția unor gaurele fine pe dinții pinioanelor, gaurele ce în funcționare conduc la uzuri rapide.
  7. Nu cupla aerul condiționat când motorul este turat. Când apăsăm butonul AC, practic cuplăm compresorul aerului condiționat la motor. E drept că între compresor și fulia de cuplare există un ambreiaj care preia șocul cuplării, dar cu cât turația motorului este mai ridicată în momentul cuplării (compresorul stă pe loc înainte de cuplare), cu atât șocul pe care îl preia este mai mare și ambreiajul respectiv este mai solicitat și, implicit, durata de viață a acestuia va scădea. Pentru a evita această solicitare nejustificată este suficient să fii atent ca atunci când apeși pe butonul AC, turația motorului să nu fie prea ridicată…
  8. Una dintre des întâlnitele greșeli de evitat în conducerea mașinii în oraș este șofatul cu motorul subturat. În regimul de funcționare subturat pe de o parte consumul de carburant este mai ridicat iar pe de altă parte parametrii de ardere nu sunt optimi ceea ce va conduce la depozite de carbon și hidrocarburi nearse. Aceste depozite apar în special la motoarele diesel și blochează supapele EGR ale acestora. Din punct de vedere al economicității, turația ideală de funcționare a unui motor este turația la care momentul motor este maxim (o găsești în cartea de identitate a mașinii tale). Dacă reușești să menții motorul cât mai mult timp în jurul acestei turații, acesta va avea și consumul și uzura minimă.
  9. Utilizează combustibili de calitate și cu caracteristicile recomandate de constructorul mașinii. Nu alimenta decât combustibili de bună calitate, economia realizată dacă folosești carburanți de calitate îndoielnică și mai ieftini este nimic pe lângă cheltuielile generate de “stricăciunile” pe care le poate produce un carburant prost. Fie că vorbim de benzine cu cifra octanică mai mică sau de motorine impurificate cu apă sau cu substanțe abrazive, un carburant prost va afecta motorul mașinii tale, iar costurile de reparație sunt foarte mari. Nici reversul nu îți aduce niciun beneficiu, dacă constructorul recomandă, de exemplu, folosirea unei benzine cu CO 95 utilizarea unei benzine cu CO 98 sau mai mare poate duce doar la o creștere a consumului de carburant (aceste benzine au și o fracție de alcool etilic pentru creșterea CO, iar alcoolul având oxigen trebuie să fie injectat mai mult la aceeași cantitate de aer intrată). În funcționare nu vei simți nicio îmbunătățire, dar consumul mai ridicat combinat cu prețul mai ridicat îți vor scoate mai mulți bani din buzunar.
  10. Nu ignora “semnalele” pe care ți le transmite mașina este una dintre cele mai simple greșeli de evitat. Un zgomot anormal pe care îl auzi, fie că este bătaie sau fluierat sau scârțâit trebuie să îl semnalezi mecanicului tău. Și mirosurile anormale, în special cele de încins sau de combustibil sau de ferodou trebuie verificate. Nu ignora nici senzația că mașina “trage greu”, sau că “trage de volan” în mers sau în timpul frânării. Toate semnalele pe care le sesizezi la mașină este bine să le discuți cu mecanicul, fiindcă de multe ori poți astfel preîntâmpina defecțiuni grave cu costuri ridicate sau rămânerea cu mașina în drum! Nu mai este nevoie să îți spun că în niciun caz nu este o idee bună să “sari” peste reviziile periodice recomandate de constructorul mașinii tale!